Din 2014 și pentru totdeauna. Așa aș descrie eu, într-o singură propoziție, ceea ce înseamnă Tumba Tabere pentru mine.
Sunt Monica, dar toți îmi spun Moni. Dacă auzi despre organizare sau mai ales despre fata cu caii, probabil că este vorba despre mine. Am intrat în marea familie Tumba în vara lui 2014, când am venit în prima mea tabără aici. Nu cunoșteam pe nimeni și aveam emoții, dar uite că am ajuns să nu mă pot despărți de acești oameni minunați pe care i-am întâlnit.
Prima mea tabără a fost una de echitație, datorită căreia am ajuns mai apoi să fac cursuri de echitație și să ajung să sar peste obstacole. Mai exact, a fost punctul în care visul meu legat de cai, pe care l-am avut dintotdeauna, a început să prindă contur. Deci, clar, aș spune că Tumba m-a ajutat încă de la primul contact să fiu conștientă de pasiunile mele și să învăț să mi le urmez. Și nu aș spune că este vorba doar despre pasiuni. Am învățat aici să îmi înfrâng temerile, de la vorbitul în public, până la frica mea imensă de albine (mama își amintește de fiecare dată șocul pe care l-a avut după tabăra de biciclete, pentru că înainte începeam să urlu când auzeam cea mai mică albină, iar după tabără nici măcar nu îmi mai păsa de existența lor pe lângă mine =)) ).
Au urmat mai multe tabere la care am participat, mulți prieteni și multă distracție, iar acum, după ani buni, am ajuns să lucrez în taberele Tumba și să le dau contur pentru noile generații, împreună cu foștii mei camarazi de tabără, actuali colegi (precum Florin sau Alexandra). Nu credeam că voi ajunge vreodată să lucrez cot la cot cu Ana și Mustafa, pe care îi vedeam la început ca pe niște zei ai taberelor reușite.
Vreau să închei prin a spune că sunt ceea ce sunt astăzi, din multe puncte de vedere, datorită taberelor Tumba și mă bucur că fac parte din această echipă de oameni minunați, pe care îi văd ca pe o a doua familie.
Monica Vlădărean, 2.03.2020